luni, 9 martie 2009

Piata terenurilor

Despre piata terenurilor si evolutia ei in ultimii 6-7 ani s-ar putea scrie romane intregi si tot nu am atinge toate subiectele. Aici avem multe lucruri de spus. In primul rand ca avem de-a face cu o piata atipica (dar ce este normal in Romania???). Si mai avem de-a face cu metehnele de-o viata ale romanilor si , de ce sa nu spunem ?, ale agentiilor imobiliare si ale unor agenti.
Ne-am obisnuit sa spunem ca preturile la terenuri cresc. acum nu mai este asa, dar haideti sa descoperim impreuna din ce motive au crescut aceste preturi. 
In primul rand ca unele terenuri, odata cumparate si dupa ce s-a realizat o constructie pe ele, dispar poate pentru totdeauna de pe piata. Prin urmare, terenurile "bune" sunt din ce in ce mai putine si mai greu de gasit. Referindu-ne la terenurile din orase majoritatea terenurilor bune de construit au incaput de multa vreme pe mana celor care au dispus de banii necesari la momentul oportun. Ce s-a intamplat cu ele? Mirajul castigului ulterior ,rapid ,sigur si fara efort i-a indemnat pe cumparatori sa revanda adesea  cu profit chiar si de 100% in termen foarte scurt. Sursa cresterii preturilor era, pentru terenurile din orase, posibilitatea exploatarii lor din punct de vedere urbanistic, astfel incat terenurile nu mai erau pretuite neaparat ca pozitionare sau vecinatati ci si din punct de vedere al potentilului urbanistic! Iar piata rezidentiala luase, intr-o oarecare vreme, un trend puternic ascendent! Terenurile cresteau, in primul rand, datorita valorii lor obiective, urbanistice. Factorii subiectivi care au influentat cresterea pretului la terenuri au fost urmatorii: rapacitatea unor agenti si agentii imobiliare care practicau asa-zisele "capace" adica puneau peste pretul de vanzare al proprietarului o suma insemnata astfel incat cumparatorul de multe ori platea si cu 30% mai mult decat pretul cerut de vanzator! asemenea lucruri s-au practicat, toti cei care activam in domeniu le cunoastem foarte bine. Este evident ca nu este o practica corecta! Este evident ca nu era un lucru de bun simt profesional, dar, repet, asemenea lucruri se intamplau in mod frecvent.
In alta ordine de idei, peste tot pe unde mergeai si spuneai ca lucrezi in imobiliare intalneai diversi insi care spuneau ca au terenuri de vanzare! Toata lumea avea intr-o vreme terenuri de vanzare! Si, implicit, toti incarcau pretul de vanzare astfel incat de multe ori se ajungea la preturi si realitati cu totul disproportionate comparativ cu susra de plecare a ainformatiei imobiliare. Tin minte povestea unui investitor imobiliar, care, inatlnindu-se odata cu niste freelancer-i de acest soi a avut neplacuta surpriza sa vada ca aceia ii recomandau sa cumpere......terenurile lui!  Oamenii vor fi auzit ca undeva exista aceste terenuri de vanzare si cu, nesimtirea pura a omului care vrea sa faca bani oricum si in orice fel, propunea omului sa cumpere terenuri apartinand acestuia....fara o minima verificare, fara o minima informare! Evident, pretul era marit cu aproximativ 50% comparativ cu pretul real de vanzare!
Iata ,deci, cat rau au putut face frelancer-ii! Aici raul este cu mult mai mare fata de piata rezidentiala, unde activitatea freelancer-ilor a fost mai putin conturata. Terenurile extravilane erau de asemenea bine stapanite de ei. Sunt zone in Ilfov si limitrof, unde erau asa numitii "oameni de zona", niste baieti bine imbracati cu masini de zeci de mii de euro, cu pile puternice peste tot in administratia locala si nu numai fara de care, efectiv, nu puteai cumpara absolut nimic in zonele lor de influenta. Tin minte, am fost acum aproape 4 ani in zona Bolintin, in imediata vecinatate a autostrazii A 1, cautand niste oferte de terenuri. Imediat au sarit ca vulturii pe noi (eram cu un coleg) si s-au oferit sa ne ajute sa cumparam si sa comasam terenul. Pretul "lucrarii" lor era de 100 de euro /mp la acea vreme, adica de circa 10 ori pretul real al terenului. 
Ceea ce a fost foarte grav a fost faptul ca oamenii s-au simtit vizibil deranjati de faptul ca nu am dorit sa colaboram cu ei...fapt pentru care am fost jigniti si amenintati, ultragiati si ne-am ales si cu bolovani aruncati in urma noastra!
Stau si ma intreb : dar oare cati au fost aceia care s-au decis totusi sa colaboreze cu ei? oare cati au fost aceia care au platit aceste lucruri fara sa se informeze, absolut arbitrar si ilegal deopotriva? Foarte multi! S-au strans averi colosale din aceste lucruri si inca se mai spera ca piata isi va reveni!
Nu-si va reveni la acele valori absolut fantastice si asta o stim bine cu totii! Decat ca unii dintre noi, am impresia, nu prea vrem sa credem acest lucru!